Acasa » Stiri Deva » Muncitorii s-au întors la lucru pe pietonală

Muncitorii s-au întors la lucru pe pietonală

Muncitorii au revenit pe șantierul viitorului centru pietonal al municipiului Hunedoara, după mai mult de o lună de pauză. Lucrările întrerupte de vremea de iarnă au fost reluate din această săptămână în zona viitoarei fântâni arteziene muzicale, din fața Casei de Cultură.

Investiţia de peste două milioane de euro, suportată în cea mai mare parte din bugetul local al municipiului Hunedoara, a demarat în luna august a anului 2018, iar reprezentanții primăriei anunțau că sperau să fie finalizată în decembrie. Noul termen anunțat pentru inaugurarea centrului pietonal și a fântânilor sale este înaintea Paștelui.
Proiectul prevede transformarea Bulevardului Corvin, pe tronsonul dintre Casa de Cultură şi Parcul Copiilor, într-o zonă pietonală, în care va fi permis doar accesul maşinilor care aprovizionează magazinele şi localurile din zonă. Noua arteră pietonală va fi dotată cu mobilier urban şi iluminat ambiental, dar şi cu trei fântâni arteziene, dintre care una muzicală, a cărei construcție va costa circa un milion de euro.


Source: http://zhd.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com