Acasa » Stiri Deva » Diploma „Gold Band” pentru Corul „Orfeu” la un Festival Muzical Internațional

Diploma „Gold Band” pentru Corul „Orfeu” la un Festival Muzical Internațional

Corul „Orfeu” al Liceului de Arte „Sigismund Toduţă”-Deva a reușit o nouă performanță remarcabilă la o competiție peste hotare. De această dată, ansamblul dirijat de prof. Gelu Onţanu-Crăciun şi acompaniat la pian de prof. Mariana Onţanu-Craciun a obținut Diploma „Gold Band”, adică aurul la Festivalul Muzical Internaţional de Crăciun şi Advent.

În perioada 6-9 decembrie 2018, a avut loc la Bratislava-Republica Slovacă, ediţia a XIII-a a Festivalului Muzical Internaţional de Crăciun şi Advent care a inclus şi o secţiune de concurs pentru ansambluri (orchestre şi coruri). În competiţie s-au înscris 11 formaţii din Austria, Belarus, Republica Cehă, Estonia, Irlanda, Polonia, Africa de Sud şi România, care au participat la una sau mai multe secţiuni din concurs. Corul „Orfeu” al Liceului de Arte „Sigismund Toduţă” Deva a fost singurul ansamblu participant din România. În cadrul festivalului, corul a susţinut în data de 6 decembrie un concert la Biserica Iezuită, în data de 7 decembrie un alt concert la Sala de concerte „Klarisky”, iar în data de 8 decembrie a participat la concurs în cadrul categoriei „Coruri de tineret sub 21 de ani”, unde s-au înscris cele mai multe formaţii. „Competiţia a fost una dificilă, corurile participante dovedind un înalt nivel de pregătire şi ţinută artistică. Punctajul obţinut de Corul <Orfeu> (90 de puncte) a situat formaţia în partea superioară a clasamentului, fiind distins cu Diploma <Gold Band>, adică aur. Comunicarea rezultatelor a avut loc în seara zilei de 8 decembrie şi a fost urmată de Gala Laureaţilor, formaţiile laureate concertând pe scena amenajată în Târgul de Crăciun din piaţa centrală a Bratislavei. În cadrul galei, ansamblul devean a ţinut să dedice un moment special sărbătoririi Centenarului, intonând piesa <Binecuvântează, Doamne, România> şi fluturând cu mândrie steagul tricolor. Corul ORFEU mulţumeşte pentru sprijinul acordat în acest proiect conducerii şi colectivului liceului, profesorilor însoţitori, părinţilor şi nu în ultimul rând Primăriei Municipiului Deva care a acordat finanţare pentru deplasarea la acest festival”, a declarat prof. Mariana Onțanu-Crăciun.

Concert la Biserica „Immaculata” din Deva

După performanța remarcabilă obținută la Bratislava, Corul „Orfeu” împreună cu Corul de copii „Arlechino” de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” Deva invită săptămâna aceasta hunedorenii la un concert de Crăciun. Este vorba despre tradiţionalul concert de colinde şi muzică sacră, care va avea loc joi, 13 decembrie, de la ora 18:00, la Biserica Greco-Catolică „Immaculata” Deva.


Source: http://glasul-hd.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com