Acasa » Stiri Deva » Costul salvării unui oraş: 10 milioane de euro

Costul salvării unui oraş: 10 milioane de euro

Imagine realizată de Andrei Dăscălescu, regizorul filmului „Planeta Petrila”

„Planeta Petrila” este mai mult decât un film de succes. E un proiect care, dacă e pus în aplicare aşa cum trebuie, ar putea deveni un model de bune practici pentru orice oraş mono-industrial din ţară. Ideea nu e nouă. A avut succes, mai întâi în Spania şi Franţa şi, relativ recent, în Polonia şi Cehia. Dacă va avea succes şi în România, ar însemna că nu e chiar totul pierdut.

O mână de oameni din Petrila, dornici să nu-şi vadă demolate toate clădirile-simbol ale oraşului, au reuşit, în 2016, să oblige Ministerul Culturii să declare drept monument industrial o parte a imobilelor din Mina Petrila. Apoi situaţia a început să stagneze. Clădirile care au scăpat (deocamdată) de picamerele nemiloase ale doritorilor de câştiguri rapide şi facile pot fi transformate într-o zonă care să revigoreze, practic, un oraş condamnat la dezastru, nu cu mulţi ani în urmă. Dacă nu se alocă acum banii necesari, peste doi-trei ani vom revedea „filmul” demolării combinatelor de la Hunedoara şi Călan, ori pe cel al dezafectării liniei înguste Hunedoara – Govăjdie (linie care, acum, ar fi produs bani frumoşi din turism). Iar exemple de acest fel sunt cu zecile doar în judeţul Hunedoara.

La alţii s-a putut

Proiectul „Planeta Petrila” a fost preluat de Ministerul Energiei şi transmis la Bruxelles în speranţa că se vor obţine aproximativ 10 milioane de euro pentru conservarea clădirilor – monument ale Minei Petrila şi transformarea lor în spaţii pentru evenimente, expoziţii sau sedii ale unor instituţii administrative.
În argumentaţie se dau câteva exemple din Europa Centrală şi de Est, dar nu este uitat „efectul Bilbao” (oraşul din Ţara Bascilor care are acum sute de mii de turişti care vor să vadă o clădire cândva industrială transformată într-un muzeu Guggenheim şi devenită un exponat spectaculos în sine mulţumită unei idei arhitecturale geniale). Pentru că Spania e departe de România, iar aici restructurarea industrială nu s-a manifestat atât de odios ca în România, exemplele din Cehia şi Polonia sunt considerate a fi mai potrivite. O fostă mină din Cehia, alături de uzina şi furnalele din zonă, a fost transformată într-un centru academic de cercetare şi dezvoltare, cu facilităţi culturale, inclusiv zone de petrecere a timpului liber şi un centru de ştiinţă pentru copii. În Polonia, la Walbryzch, s-a mers şi mai departe: mina a fost transformată într-un muzeu al industriei şi tehnologiei, galerie de artă, ateliere locale, centru de turism cu posibilităţi de cazare, bar şi bistro, săli de conferinţă şi un spaţiu în aer liber unde ce poate găzdui evenimente cu până la 5.000 de persoane. Tot în Polonia, la o altă mină (Kopalina Guido din Zabrze) lifturile coboară 320 de metri sub pământ deşi de aici nu se mai extrage nimic. Este vorba despre cea mai adâncă mină vizitabilă în regim turistic din Europa. Tot aici au loc concerte şi sunt puse în scenă piese de teatru, încă din 2008 încoace.

Soluţii pentru salvarea inimii oraşului

Petrila este locul în care a apărut prima mină de huilă, în 1859. Exploatarea a funcţionat neîntrerupt până în 2015. La momentul închiderii, minerii de aici erau convinşi că exploatarea a fost închisă din cauza comodităţii statului român: i-a fost mai uşor să o închidă, decât să investească pentru a o face rentabilă şi să prevină alte accidente colective de muncă, precum cel din 2009 (când 13 mineri au murit în urma a două explozii succedate la un interval de câteva ore – n.red.). Proiectul „Planeta Petrila” îşi propune să transforme zona într-o arie care să găzduiască sediul Primăriei oraşului şi al unor instituţii subordonate acesteia, un muzeu al mineritului, un centru de cercetare şi dezvoltare (pentru Insemex Petroşani şi/sau Universitatea Petroşani), un centru de ştiinţă şi tehnică pentru copii, spaţii pentru evenimente, unităţi de alimentaţie publică şi spaţii pentru petrecerea timpului liber. Dacă proiectarea şi execuţia ar începe în acest an, recondiţionarea primelor clădiri s-ar putea finaliza în 2020, iar procesul de regenerare urbană a întregii zone ar dura până în 2030. Este vorba despre o suprafaţă de aproape 15 hectare, clădirile de aici având o suprafaţă totală de aproximativ 14.000 de metri pătraţi.

Obstacole tipice pentru România

Autorii proiectului spun că ideea are parte de susţinerea autorităţilor locale, dar marile impedimente sunt lipsa proprietăţii asupra terenului şi clădirilor (clădiri care, dacă ar fi fost doar după Ministerul Energiei, ar fi dispărut deja) şi lipsa banilor. Problema proprietăţii s-ar rezolva simplu, printr-o hotărâre de Guvern. Teoretic. A încercat asta Primăria Petrila, prin 2015 – 2016, dar s-a lovit de îndărătnicia funcţionarilor din Ministerul Energiei care au spus: „Nu se poate!”. O altă variantă ar fi cumpărarea terenului şi clădirilor. Imobilele au fost evaluate iniţial la milioane de euro (deşi e vorba despre imobile care stau să cadă, dovadă şi incidentul cu hala Puţului Centru prăbuşită pe jumătate sub greutatea zăpezii, cu câteva săptămâni în urmă). Acum, valoarea lor a scăzut la 350.000 – 400.000 de euro, adică un sfert din bugetul total al municipalităţii: „Ne gândim să încercăm să strângem cumva banii necesari şi, împreună cu Primăria, să cumpărăm terenul, dacă altfel nu se poate. Între timp, s-a constatat că una dintre clădiri şi terenul de sub ea aparţin, de fapt, Primăriei şi se intenţionează depunerea unui proiect pe fonduri norvegiene”, spune arhitectul Mihai Danciu, asistent la Universitatea Politehnica din Timişoara. Acesta explică şi cum a ajuns el să se implice în proiect. „Eu sunt din Petroşani. Am văzut ce succes a avut filmul «Planeta Petrila» în afara zonei, dar am constatat că, la Petrila, de fapt, nu se schimbă mai nimic. Cu un an în urmă am decis să mă implic, dacă tot vin acasă o dată pe săptămână, la Petroşani. Proiectul este, de fapt, lansat încă de prin 2013 – 2014, de artistul Ion Barbu”, punctează Mihai Danciu. El li s-a alăturat în 2017 Cristinei Sucală, Ilincăi Păun – Constantinescu, Inei Stoian şi lui Dragoş Dacălu, tot arhitecţi, care lucrează la proiectul de reconversie de la Petrila încă din 2013.


Source: http://glasul-hd.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com