Acasa » Stiri Deva » Corul „Arhanghelii” din Orăştie – dublu medaliat cu aur la Roma

Corul „Arhanghelii” din Orăştie – dublu medaliat cu aur la Roma

În perioada 30 noiembrie – 3 decembrie a acestui an, formaţia corală „Arhanghelii” a Catedralei ortodoxe din Orăştie cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”, dirijor dr. Ioan-Marius Popa, a participat la Festivalul Coral Internaţional „Chorus Inside Advent” la Roma – Italia. La această competiţie muzicală au participat peste 45 de coruri din 15 ţări din Africa, Asia şi Europa.
Formaţia „Arhanghelii” a participat la două secţiuni competiţionale corale: folclor (categoria „A”) şi muzică sacră (categoria „C”). La ambele secţiuni, corul „Arhanghelii” a obţinut câte o Medalie de Aur, iar dirijorul dr. Ioan Marius Popa a fost distins separat cu Medalia „Award for the artistic value”, a informat Episcopia Devei și Hunedoarei.
Au fost prezentate cântece alcătuite de compozitori străini şi români: Jakob Arcadelt, Giuseppe de Marzi, Nicolae Lungu, Gheorghe Cucu, Teofil Coste, Gheorghe Danga, Valentin Teodorian şi Ioan Popa.
Foto: Chorus Inside International


Source: http://zhd.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com